de Maria Voicu
Scena 1
Personaje: Pământ, Marte
Pământul oftează, simțindu-se, evident, bolnav. Nasul îi curgea, iar gâtul îl supăra, căci fumul oamenilor îi înfundase căile respiratorii. Tușește de mai multe ori și oftează din nou, vizibil afectat. Un zgomot ca un vâjâit se aude dintr-o dată în zare. Se încruntă, căci o formă încețoșată, roșiatică, se îndrepta amenințător spre el. Se sperie și merse câțiva pași înapoi, dar se împiedică și căzu. Forma roșiatică se transformă încet în Marte. Colegul său se îndrepta spre el, evident prea repede, și, după cum îl știa Pământ, urma să treacă rapid pe lângă el, căci nu prea știa să pună frână. Așa cum a bănuit, Marte trece foarte rapid pe lângă el și cade, dorind să se oprească, dar are un rezultat nereușit. Pământul se uită la el, vizibil dezgustat, căci Marte căzuse într-o baltă de praf de stele. Marte se ridică și se scutură, foarte ofensat.
Marte: Nu mi se pare corect să fiu singurul care nu știe să frâneze! zise planeta, vizibil bosumflată. Pământul tușește. Marte se încruntă. Se gândește câteva clipe și apoi se uită la Pământ cu o figură încruntată.
Marte: Știi ceva? Cred că tu și cu pământenii tăi nu vă prea înțelegeți. Ce-ar fi să le trimiți erupții vulcanice, așa cum ai făcut dinozaurilor și ai scăpat de boală? Uite, mă duc chiar acum la Venus să îți dea ceva care ajută la sporirea activității magmei, el zice că ia băutura în fiecare dimineață...
Pământ: Nu, Marte! Eu îmi iubesc oamenii și toate ființele ce trăiesc pe mine. Eu zic că am fost norocosul care mai are ceva activitate pe el... (Pământul oftează)... doar că mi-aș dori ca lor să le pese la fel de mult de mine ca de cel de care zic ei că m-a creat, spuse planeta șoptit, încât să îl audă Marte. Măcar unii încearcă să mă protejeze...
Marte: Da...cum zici tu, dar eu am auzit că ,,cei care încearcă să te protejeze taie mii de copaci pe zi ca apoi să scrie Salvați planeta! pe hârtia pe care o obțin”. Și cei care chiar fac ceva, sunt sufocați de majoritatea celor care zic că reciclează, dar acasă coșul de gunoi se duce afară o dată pe oră. Și tu mai zici că îi iubești...!
Pământ: Marte, poate ai dreptate, dar oricine greșește, iar eu mai bine iert o mie, decât să omor unul. Eu îți voi demonstra că unii chiar încearcă să îi convingă pe alții că nu fac ce trebuie. Doar privește aici...
Scena 2
Personaje: jurnalistul șef, domnul Cassanobel
În platoul studioului ,,My dear planet”, jurnalistul ecologic șef din Chicago se pregătea să intre în direct. O domnișoară i-a adus foile și cana de cafea din material reciclat. Prezentatorul intră îmbrăcat într-un costum pe care susține că l-a cumpărat second-hand, căci dacă ar achiziționa unul nou, 700 de litri de apă ar fi irosiți. Se așază la masă, iar transmisiunea începe.
Jurnalistul: Bine v-am găsit, telespectatori, și bun venit la un nou episod din emisiunea ecologică ,,There is no planet B”! Astăzi îl avem invitat special pe domnul Christiano Cassanobel, specialist spaniol în ecologie. Domnul Christiano intră în platou și se așază pe un scaun. Poartă o pălărie haioasă din carton.
Jurnalistul: Domnule Cassanobel, bine ați venit! Ce pălărie interesantă aveți!
Domnul Cassanobel: Da așa este, toată lumea a observat-o astăzi. Eu încerc să dau de înțeles lumii că îmi pasă de casa mea, de planeta mea, de tot ce înseamnă viață. Dacă aș cumpăra un accesoriu nou, 700 de litri de apă s-ar irosi pentru fabricarea textilului. Deci accept să arăt amuzant decât să mă trezesc peste 10 ani că nu mai am apă de băut. În plus, cine râde, râde, iar râsul nu strică nimănui. Jurnalistul dă din cap aprobator, iar domnul Cassanobel se așeză mai comod, vizibil iritat de faptul că stă pe un scaun tare.
Jurnalistul: Bine punctat, domnule Cassanobel, dar dumneavoastră sunteți un om înstărit, nu ar crede lumea că nu vă permiteți una nouă?
Domnul Cassanobel: NU îmi pasă de ce crede lumea! spuse ecologistul prompt. Dacă dumneavoastră credeți că banii au valoare, încercați doar să vă numărați averea ținându-vă respirația! Planeta se sufocă, iar noi nu facem nimic, așteptând ca alții să facă ceva, dar noi avem puterea, noi putem face mai multe împreună! În plus, doar Pământul ne asigură viața. Suntem singurele specii inteligente care își distrug propriul habitat!
Jurnalistul: Incredibil, domnule, deci ne distrugem propria casă! zise acesta făra să clipească. Ce părere aveți despre defrișări?
Domnul Cassanobel: Nu una prea bună, în orice caz! Un copac în vârstă de 50 de ani produce oxigen în valoare de 31.250 $, susține măsuri împotriva poluării aerului în valoare de 62.000 $, controlează eroziunea solului, produce materiale fertile în valoare de 31.250 $, reciclează apă în valoare de 37.250 $ și oferă adăpost animalelor în valoare de 30.250 $. Această listă nu include fructele pe care le poate oferi și frumusețea sa. Astfel, valoarea UNUI copac este de 193,250 $. Deci, noi irosim o asemenea comoară pe foi! Foi! Domnul Cassanobel era nervos și făcea spume la gură.
Jurnalistul: Incredibil... Am auzit că o bucată de pământ mai mare decât New York-ul a fost defrișată din jungla Amazonului pentru ca oamenii să mănânce mai mulți hamburgeri... Trist...
Ecologistul s-a uitat oripilat la jurnalist, dar nu a zis nimic, doar a oftat.
Jurnalistul: Pentru încheiere, voi propune un ultim subiect de discuție. Dacă cineva mi-ar otrăvi mâncarea, apa și aerul pe care îl respir, ar ajunge la închisoare. De ce nu pedepsim companiile care otrăvesc resursele planetei?
Domnul Cassanobel: Da, eu zic că ar trebui pedepsiți, căci poluarea nu este omor, este sinucidere. Ne îndreptăm spre o viață mai sumbră din ce în ce mai repede, iar companiile care nu respectă legea mediului accelerează procesul de poluare, iar noi nu mai avem mult timp. Am cheltuit milioane de dolari să găsim viață pe alte planete și am cheltuit trilioane de dolari încercând să o omorâm pe aceasta. În loc să iei o decorațiune nouă, poți crea una. În loc să mergi cu mașina, ia bicicleta! Am terminat, sper că oamenii au înțeles.
Jurnalistul: Mulțumim, domnule Cassanobel, mulțumesc telespectatorilor! Nu uitați, there is no planet B, păstrați-o pe prima!